ANPC a desfăşurat acţiuni de control în domeniul comercializării produselor din carne


În perioada 25.11-13.12.2019, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat, la nivel naţional, o serie de acţiuni de control care au vizat modul de respectare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea produselor din carne.

Au fost controlaţi 977 operatori economici, dintre care la un număr de 663 (67,86  %) au fost constatate deficiente. În cadrul acţiunilor de control a fost verificată o cantitate de 59406 kg produse din carne din care 9149 kg(15,4%) nu se încadrau în prevederile legale privind protecţia consumatorilor.