Agenda şedinţei de Guvern de săptămâna aceasta a fost suplimentată


Agenda şedinţei de Guvern de săptămâna aceasta a fost suplimentată cu următoarele proiecte de legi:

I. PROIECTE DE LEGI

1. PROIECT DE LEGE privind acceptarea amendamentelor adoptate la cea de-a 12-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Interguvernamentale privind transporturile internaţionale feroviare (OTIF) desfăşurată la Berna în perioada 29-30 septembrie 2015, la Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF) şi anexele D (CUV), F (APTU) şi G (ATMF), semnată la Berna la 9 mai 1980

2. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului privind protecţia investiţiilor între Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Hanoi, la 30 iunie 2019

3. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului privind protecţia investiţiilor între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Singapore, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 19 octombrie 2018.