Comisia salută intrarea în vigoare a noilor norme UE privind protecţia consumatorilor


Comisia salută intrarea în vigoare a noilor norme UE privind protecţia consumatorilor, ca parte a „Noilor avantaje pentru consumatori”. Acestea vizează o mai bună aplicare şi modernizare a normelor actuale ale UE privind protecţia consumatorilor, în conformitate cu evoluţiile digitale.

Noile norme vor asigura, printre altele, o mai mare transparenţă a pieţeloronline: va deveni mai clar dacă produsele sunt vândute de un comerciant sau de o persoană fizică, iar recenziile false vor fi interzise. În plus, vânzătorii nu vor putea să promoveze în mod fals reduceri de preț, iar site-urile de comparare a preţurilor vor trebui să informeze consumatorii cu privire la criteriile de clasificare.

Noile norme vor consolida, de asemenea, drepturile consumatorilor prin: asigurarea de compensaţii pentru victimele practicilor comerciale neloiale şi prin aplicarea de sancţiuni în cazul „unor situaţii de prejudiciu colectiv” care afectează consumatorii din întreaga UE. Statele membre au acum doi ani să transpună directiva în legislaţia lor naţională pentru a se asigura că consumatorii din UE beneficiază de măsuri de protecţie mai solide.