A fost modificată componenţa completului care soluţionează recursul în interesul legii


În Monitorul Oficial nr.1052/2019, a fost publicată Hotărârea nr.232/2019 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Sunt aduse modificări cu privire la distribuirea aleatorie a dosarelor care se efectuează prin programul ECRIS. Astfel, cu excepţia cauzelor care se soluţionează de judecătorii din planificarea de permanenţă, atât la nivelul secţiilor Înaltei Curți de Casaţie și Justiţie, cât și la nivelul completurilor de 5 judecători, distribuirea aleatorie se efectuează prin programul ECRIS. Dovezile de repartizare aleatorie a cauzei se ataşează la dosar.

Se modifică componenţa completului care soluţionează recursul în interesul legii. Completul va fi format din preşedintele Înaltei Curţi de Casație şi Justiţie sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii de secţii din cadrul acesteia şi un număr de 20 de judecători.