Pe lângă Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară vor funcţiona noi comisii


Pentru monitorizarea şi deliberarea unor probleme specifice, pe lângă Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară va funcţiona şi Comisia de etică, Comisia de apel, Comisia de audit şi Comisia de comunicare şi educaţie financiară.

Aceste noutaţi se prevăd în Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 10/2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, care a fost recent modificat de Regulamentul nr. 14/2019 publicat în Monitorul Oficial nr. 1020/2019.

De asemenea pentru promovarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor şi facilitarea comunicării între toate părţile interesate în domeniul protecţiei consumatorilor de servicii financiare nonbancare, pe lângă Consiliul A.S.F. funcţionează Grupul consultativ de dialog permanent în domeniul protecţiei consumatorilor de servicii financiare nebancare (GCDPPC).