UE promovează digitalizarea informaţiilor privind transportul de mărfuri


UE face un pas important înainte în direcţia digitalizării transporturilor, facilitând furnizarea de către întreprinderi a informaţiilor către autorităţi în format electronic. Ambasadorii statelor membre reuniţi în Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi al Consiliului (Coreper) au aprobat propunerea prin care se instituie un cadru juridic uniform pentru utilizarea informaţiilor electronice referitoare la transportul de mărfuri pentru toate modurile de transport.

Noile norme vor impune tuturor autorităţilor publice relevante accepte informaţiile puse la dispoziţie pe cale electronică peplatforme certificate, ori de câte ori întreprinderile aleg să utilizeze un astfel de format pentru furnizarea de informaţii cu scopul de a dovedi respectarea cerinţelor legislative. Cu toate acestea, întreprinderile vor putea în continuare să prezinte informaţiile pe suport de hârtie, dacă preferă acest lucru.