-
BNR va desfăşura proiectul educațional „Să vorbim despre bani și bănci”
În perioada 20 – 22 noiembrie 2019, Banca Națională a României în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării organizează noi activități de educație financiară în cadrul proiectului educațional „Să vorbim despre bani și bănci”. Astfel, timp de trei zile consecutive, vor avea loc o serie de întâlniri între specialiști și elevi.
-
Se caută soluţii pentru majorarea facturilor făra o informare corectă
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a demarat o serie de discuții cu reprezentanții furnizorilor de utilități publice. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a propus constituirea unui birou unic pe lângă consiliile locale din care să facă parte toate entitățile emitente de avize și autorizații ce vizează debranșarea/bransarea populației de la utilitați publice.
-
România trebuie să corecteze abaterea pentru atingerea obiectivului bugetar pe termen mediu
Comisia Europeană a prezentat avizele sale privind proiectele de planuri bugetare pentru 2020 ale statelor membre din zona euro, privind măsurile luate în temeiul Pactului de stabilitate și de creștere și a adoptat al patrulea raport privind supravegherea consolidată vizând Grecia.
-
Cele trei instituții ale UE au convenit asupra bugetului UE pentru 2020
Cele trei instituții ale UE au convenit asupra bugetului UE pentru 2020. Acest lucru îi va permite UE să își concentreze resursele asupra priorităților care contează pentru cetățeni: schimbările climatice, locurile de muncă, tinerii, securitatea și solidaritatea în UE.
-
Ce drepturi au persoanele conduse la secția de poliție? În ce situații poate fi legitimat un cetățean?
Să fii polițist nu-i ușor… După cum nu este prea plăcut nici să ai de-a face cu poliția, dacă ai încălcat legea! Pentru un polițist ce desfășoară „muncă de stradă”, interacțiunile cu tot soiul de indivizi recalcitranți, necooperanți sunt ceva aproape firesc. Însă modul de intervenție al polițistului actual trebuie să fie complet diferit de…