ANAF a emis o informare privind acordarea unor facilităţi fiscale


Agenția Națională de Administrare Fiscală continuă acțiunile de susținere a contribuabililor în vederea conformării la plata obligațiilor fiscale și le reamintește celor care înregistrează obligații fiscale principale restante, la data de 31.12.2018, că pot beneficia, în condițiile reglementate de O.G. nr. 6/2019, de o serie de facilități fiscale.

Una dintre ele este sub forma anulării, în totalitate, a obligațiilor accesorii, sens în care menționăm că până la data de 19.11.2019 au depus notificări/cereri de anulare a obligațiilor accesorii un umăr de 38.026 contribuabili.

Astfel, pentru accesarea facilității fiscale constând în anularea obligațiilor accesorii, precizăm că, până la data de 16.12.2019, inclusiv, trebuie să fie respectate condițiile impuse de lege, respectiv achitarea obligațiilor bugetare principale cu scadențe până la 31.12.2018, precum și a obligațiilor bugetare principale și accesorii cu termene de plată între 01.01.2019 și 16.12.2019.

Anularea obligațiilor accesorii nu este conditionată de depunerea notificării privind intenția de a beneficia de această facilitate fiscală, însă este obligatoriu să fie depusă, până la data de 16.12.2019, inclusiv, o cerere în acest sens, la organele fiscale competente.