Avem un nou Regulament de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului


În Monitorul Oficial nr. 938 din 21 noiembrie 2019, a fost publicat Ordinul nr. 153/2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului stabileşte structura organizatorică, atribuţiile compartimentelor de specialitate, procedura de primire şi de soluţionare a petiţiilor, procedura vizitelor, statutul personalului, precum şi răspunderea disciplinară a acestuia.

Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului trebuie formulate în scris, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, și pot fi transmise prin poștă, inclusiv cea electronică, fax ori pot fi depuse personal sau prin mandatar.