A fost adoptată Directiva privind reutilizarea datelor din sectorul public


Consiliul TTE (Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie) organizat la Luxemburg a adoptat sub Preşedinţia României, Directiva privind datele deschise şi reutilizarea datelor din sectorul public, conform unui comunicat al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI).

Această măsură va dezvolta economia datelor în UE, va contribui la dezvoltarea unei societăţi centrată pe date şi va stimula creşterea şi crearea de locuri de muncă în toate sectoarele economiei.

“Aceste reguli constituie un real catalizator pentru inteligenţa artificială şi vor ajuta Europa să devină un lider global în acest domeniu crucial. Ele vor sprijini industria digitală a UE, în special companiile mici şi start-up-urile, care, în alte condiţii, nu ar avea acces la toate datele de care au nevoie pentru a inova şi a se extinde”, a precizat Alexandru Petrescu, ministrul român al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi preşedinte al Consiliului.

Uniunea Europeană pune la dispoziţie o bogăţie de date deţinute de sectorul public în scopul reutilizării lor ca informaţii-sursă pentru inteligenţa artificială, blockchain şi alte tehnologii digitale avansate.

,