Legea nr.104/2019 – pentru modificarea şi completarea art. 223 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011


PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

LEGE
pentru modificarea şi completarea art. 223 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic.Articolul 223 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Veniturile acestor instituţii se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, pe bază de contract, pentru finanţarea de bază, finanţarea complementară şi finanţarea suplimentară, realizarea de obiective de investiţii, fonduri alocate pe bază competiţională pentru dezvoltare instituţională, fonduri alocate pe bază competiţională pentru incluziune, burse şi protecţia socială a studenţilor, fonduri destinate cluburilor sportive universitare, precum şi din venituri proprii, dobânzi, donaţii, sponsorizări şi taxe percepute în condiţiile legii de la persoane fizice şi juridice, române sau străine, şi din alte surse. Aceste venituri sunt utilizate de instituţiile de învăţământ superior, în condiţiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învăţământului şi cercetării ştiinţifice universitare.”

2. La alineatul (6), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

d) fonduri alocate pentru cluburile sportive universitare.”

3. La alineatul (7), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

b) contract complementar pentru finanţarea reparaţiilor capitale, a dotărilor şi a altor cheltuieli de investiţii, subvenţii pentru cazare şi masă, precum şi fonduri pentru finanţarea cluburilor sportive universitare;”.

4. După alineatul (13) se introduc trei noi alineate, alineatele (14) – (16), cu următorul cuprins:

(14) Instituţiile de învăţământ superior de stat pot aloca fonduri pentru cluburile sportive universitare şi pot pune la dispoziţia acestora baza materială a universităţii, în mod gratuit.
(15) Cluburile sportive universitare pot pune baza materială proprie la dispoziţia universităţilor, în mod gratuit.
(16) Instituţiile de învăţământ superior de stat pot prelua în subordinea lor cluburi sportive, caz în care devin ordonatori secundari de credite.”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
CARMEN – ILEANA MIHĂLCESCU

PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN – CONSTANTIN – ANTON POPESCU – TĂRICEANU

Bucureşti, 17 mai 2019.
Nr. 104.