Categories
Autorităţi şi instituţii publice Economie Ştiri

Guvernul va lua măsuri urgente pentru sprijinirea cetăţenilor afectaţi de inundaţii

Guvernul a anunţat că va lua măsuri urgente pentru sprijinirea cetăţenilor afectaţi de inundaţii, pe baza unui raport care a fost solicitat Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

“Premierul a cerut Ministerului Afacerilor Interne un raport detaliat cu privire la efectele inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice periculoase produse în ultimele zile. Pe baza acestei analize, Guvernul va lua măsuri urgente pentru sprijinirea oamenilor şi a comunităţilor care au avut de suferit şi ale căror obiective sociale sau drumuri, poduri şi podeţe au fost afectate”, se precizează într-un comunicat al Executivului.

Conform aceleiaşi surse, prim-ministrul a cerut Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale să propună cât mai urgent ajutoare financiare pentru familia din localitatea Jugureni, judeţul Prahova, ai cărei copii au fost luaţi de o viitură.