Competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare recursul în interesul legii referitor la competenţa soluţionării cererii prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza Legii nr. 169/2017 privind restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi cumulat cu pedeapsa în a cărei executare se află.

Instanţele interpretează diferit dispoziţiile legale în materie, în practica judiciară conturându-se două opinii.

Astfel, într-o primă opinie se apreciază că judecătorul de supraveghere a privării de libertate este competent a soluţiona astfel de cereri, întrucât măsura compensatorie prevăzută de art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal constituie un drept al persoanelor condamnate, cererile fiind soluţionate în temeiul dispoziţiilor art. 56 alin. (8) şi (12) din acelaşi act normativ.

Într-o a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că instanţa de judecată, respectiv instanţa de executare sau instanţa corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei circumscripţie se află locul de detenţie este competentă să soluţioneze astfel de cereri, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.

Potrivit ştirilor juridice, ICCJ a reşinut că întrucât “compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare” nu se regăseşte în categoria drepturilor persoanelor condamnate, nu există un temei legal pentru stabilirea competenţei judecătorului de supraveghere a privării de libertate în soluţionarea cererilor prin care persoana privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

De altfel, aşa cum rezultă explicit din dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, atribuţiile judecătorului de supraveghere a privării de libertate au caracter administrativ sau, după caz, administrativ – jurisdicţional.

Or, având în vedere cele expuse anterior privind natura juridică a zilelor considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 551 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, incidenţa unei cauze de micşorare a pedepsei nu poate fi analizată în procedura administrativ – jurisdicţională prevăzută de art. 56 raportat la art. 9 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege.

În considerarea celor expuse, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.

Prin Decizia nr. 8/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 427/2019, se stabileşte: competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală.