O delegaţie a FMI se află în România pentru discuţii despre evoluţia economiei româneşti


O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jaewoo Lee, se va afla la Bucureşti în perioada 27 mai – 7 iunie.

“Luni, o echipă FMI, condusă de Jaewoo Lee, a început o vizită de două săptămâni la Bucureşti, pentru a realiza evaluarea anuală a economiei româneşti, cunoscută sub denumirea Consultare pe Articolul IV. Echipa va discuta cu autorităţile române evoluţiile şi politicile economice. Vor avea loc întâlniri cu oficiali de la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Banca Naţională a României (BNR) şi alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale”, a declarat reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Alejandro Hajdenberg.

Misiunea va da publicităţii o declaraţie la încheierea vizitei şi ar urma să susţină o conferinţă de presă la finalul vizitei, în data de 7 iunie, se arată într-un comunicat al Fondului Monetar Internaţional.