Anul aceasta va fi lansată procedura pentru proiectul “Autostrada Nordului”


Ministrul Transporturilor a anunţat că anul aceasta va fi lansată procedura pentru proiectul “Autostrada Nordului”, respectiv, Drumul Expres “Petea – Satu Mare – Baia Mare”, documentaţia pentru reactualizarea studiului de fezabilitate fiind deja în pregătire.

“Autostrada Nordului, de la Suceava la Petea, este prinsă în Master Planul pentru Transporturi ca perioadă de implementare 2021 – 2030, aşa cum erau multe obiective pe care noi le-am devansat. În cursul acestui an, prin iulie, august, dăm şi noi drumul la un studiu de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă sau drum expres între Petea şi Baia Mare, ce va fi ne va arăta studiul de fezabilitate. Le promitem oamenilor lucrul acesta acum şi ne şi ţinem de cuvânt”, a spus ministrul.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, au verificat vineri stadiul de execuţie al obiectivelor de investiţii gestionate de Ministerul Transporturilor, aferente judeţului Satu Mare.