A fost adoptat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei “Investim în copii, investim în viitor”


Comisia “Investim în copii, investim în viitor” reprezintă un organism decizional, fără personalitate juridică, cu rolul de evaluare şi selectare a proiectelor eligibile care vor beneficia de sprijin financiar în baza schemei de ajutor de minimis privind programul guvernamental “gROwth – Investim în copii, investim în viitor” reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 239/2019.

Recent, potrivit noutăţilor legislative, a  fost adoptat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei “Investim în copii, investim în viitor”.

Astfel, prin Ordinul nr. 186/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 354/2019, a fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei “Investim în copii, investim în viitor” .

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei “Investim în copii, investim în viitor” stabileşte atribuţiile, precum şi modul de organizare şi desfăşurare a activităţii Comisiei “Investim în copii, investim în viitor”, în calitatea sa de comisie de lucru a Consiliului de Programare Economică.

Comisia “Investim în copii, investim în viitor” este formată din şapte membri, dintre care unul va fi ales preşedinte, numiţi prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP). Componenţa Comisiei “Investim în copii, investim în viitor” se constituie dintre personalităţi marcante ale sportului românesc şi din domeniul educaţiei.

Pentru anul 2019, CNSP va publica pe site-ul instituţiei componenţa Comisiei “Investim în copii, investim în viitor” în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 239/2019 pentru instituirea unei scheme de ajutor de minimis privind programul guvernamental “gROwth – Investim în copii, investim în viitor”.

Membrii Comisiei “Investim în copii, investim în viitor” sunt desemnaţi în fiecare an şi vor lucra conform modalităţilor reglementate pentru grupurile şi comisiile de lucru ale Consiliului de Programare Economică, până la soluţionarea tuturor cererilor.

Comisia “Investim în copii, investim în viitor” evaluează şi selectează proiectele care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate în termen de 30 de zile de la primirea cererii de acord pentru finanţare şi decide, printr-o hotărâre, emiterea “Acordului de finanţare” a măsurii de sprijin prevăzute de prezentul regulament.

Activitatea Comisiei “Investim în copii, investim în viitor” se desfăşoară în şedinţe de lucru care au ca ordine de zi evaluarea proiectelor eligibile depuse. Şedinţele de lucru se pot desfăşura şi prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă, respectiv al internetului, opiniile exprimate pe e-mail fiind incluse în procesul – verbal al şedinţei desfăşurate în acest mod.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei “Investim în copii, investim în viitor” poate fi modificat prin consensul membrilor. Propunerile de modificare a regulamentului vor fi comunicate CNSP în vederea emiterii unui nou ordin.