Legea statutului aleşilor locali a fost modificată!


În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 345 din data de 6 mai 2019, a fost publicată Legea nr. 88/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

1. La articolul 57, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Încălcarea de către consilieri a prevederilor Legii nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor prezentei legi, a prevederilor legale referitoare la conflictul de interese și ale regulamentului de organizare și funcționare a consiliului, atrage aplicarea următoarelor sancțiuni:
a) avertismentul;
b) chemarea la ordine;
c) retragerea cuvântului;
d) eliminarea din sala de ședință;
e) excluderea temporară de la lucrările consiliului și ale comisiei de specialitate;
f) diminuarea indemnizației de ședință cu 10% pentru maximum 6 luni;
g) retragerea indemnizației de ședință, pentru 1-2 ședințe.
(2) Sancțiunile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) se aplică de către președintele de ședință, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. e)-g) de către consiliu, prin hotărâre.

2. La articolul 75 se introduce alineatul (2), cu următorul cuprins:
(2) Fapta aleșilor locali de a încălca legislația în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.