O iniţiativă cetăţenească are ca temă “Respectarea statului de drept în cadrul UE”


În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 99/39 din 10 aprilie 2019 a fost publicată Decizia (UE) 2019/569 a Comisiei din 3 aprilie 2019 privind propunerea de inițiativă cetățenească intitulată „Respectarea statului de drept în cadrul Uniunii Europene”.

Obiectul propunerii de inițiativă cetățenească intitulate „Respectarea statului de drept în cadrul Uniunii Europene” este formulat după cum urmează: „Crearea unui mecanism de evaluare obiectiv și imparțial pentru verificarea aplicării valorilor Uniunii Europene de către toate statele membre”.

Obiectivele propunerii de inițiativă cetățenească se referă la următoarele:

„(a) Dotarea Uniunii Europene cu o legislație generală care să permită verificarea în mod obiectiv a aplicării concrete a dispozițiilor naționale referitoare la statul de drept, pentru a întări încrederea reciprocă dintre statele membre și pentru a facilita punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 7 din TUE în ceea ce privește posibilele încălcări ale valorilor Uniunii;

(b) Facilitarea aplicării legislației europene privind cooperarea judiciară în materie penală (de exemplu, mandatul european de arestare).”

Anexa la propunerea de inițiativă cetățenească menționează consolidarea rolului Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, al cărei aviz ar putea fi solicitat pentru a asigura nivelul maxim de obiectivitate a deciziilor instituțiilor Uniunii, inclusiv în domeniul cooperării polițienești și în cel al cooperării în materie de securitate.