România se află în plină pregătire de aderare la zona euro


România se află în plină pregătire de aderare la zona euro, însă există lideri politici care cred că încă nu putem avansa un termen pentru momentul în care vom renunța la lei.

Comisarul european care candidează pentru un mandat de europarlamentar, a declarat sâmbătă, că aderarea României la zona euro ar însemna „un pas enorm înainte”, dar, înainte de a avansa termene, Guvernul ar trebui să se asigure că economia ţării este pregătită.

„În primul rând, aderarea la zona euro depinde de starea economiei româneşti, pentru că altfel riscă să se transforme într-un bumerang şi (…) în loc de beneficii, să fie o povară pe umerii cetăţenilor, care se vor trezi dintr-o dată că vor trebui să piardă foarte mulţi bani. Mă îngrijorează şi această tensiune între Guvern şi Banca Naţională, pentru că sunt cele două entităţi care trebuie să pregătească economia românească (…) pentru aderarea la zona euro. Eu zic că nu este cazul să stabilim termene. Este important ca economia românească să fie suficient de matură, astfel încât să suporte cu bine cetăţenii României această tranziţie, care ar însemna un pas enorm înainte, dacă România va fi pregătită”, a declarat acesta.