Documentele oficiale nu mai trebuie traduse pentru a putea fi folosite în ţările UE!


Pentru a se asigura libera circulaţie a documentelor oficiale în cadrul Uniunii, promovându-se astfel libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii, Uniunea a fost nevoită să adopte măsuri concrete de simplificare a cerinţelor administrative existente legate de prezentarea într-un stat membru a anumitor documente oficiale eliberate de autorităţile altui stat membru.

În conformitate cu principiul încrederii reciproce şi în scopul promovării liberei circulaţii a persoanelor în interiorul Uniunii, a fost adoptat Regulamentul nr. 1191/2016, privind promovarea liberei circulaţii a cetăţenilor prin simplificarea cerinţelor de prezentare a anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012, cu aplicare din februarie anul curent. Menţionăm că Regulamentul a fost publicat în Jurnalul Oficial al UE nr. 200/2016.

Potrivit ştirilor juridice, Regulamentul stabileşte un sistem prin care să se simplifice în continuare formalităţile administrative privind circulaţia anumitor documente oficiale şi a copiilor certificate ale acestora, atunci când documentele oficiale respective şi copiile lor certificate sunt eliberate de o autoritate dintr-un stat membru spre a fi prezentate într-un alt stat membru.

Actele care intră sub incidenţa Regulamentului

Regulament se aplică în ceea ce priveşte documentele oficiale eliberate de autorităţile unui stat membru în conformitate cu dreptul său intern care trebuie să fie prezentate autorităţilor altui stat membru şi al căror scop principal este de a stabili unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
-naşterea;
-faptul că o persoană este în viaţă;
-decesul;
-numele;
-căsătoria, inclusiv capacitatea de căsătorie şi starea civilă;
-divorţul, separarea de drept sau anularea căsătoriei;
-parteneriatul înregistrat, inclusiv capacitatea de a încheia un parteneriat înregistrat şi statutul de parteneriat înregistrat;
-desfacerea unui parteneriat înregistrat, separarea de drept sau anularea unui parteneriat înregistrat;
-filiaţia;
-adopţia;
-domiciliul şi/sau reşedinţa;
-cetăţenia;
-absenţa cazierului judiciar, cu condiţia ca astfel de documente oficiale să fie emise pentru un cetăţean al Uniunii de către autorităţile din statul membru al cărui cetăţean este acesta.

Nu mai sunt necesare traducerile!

Traducerea nu este necesară în cazul în care:
-documentul oficial este redactat în limba oficială a statului membru în care este prezentat documentul sau, în situaţia în care statul membru în cauză are mai multe limbi oficiale, în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale locului în care documentul este prezentat ori în orice altă limbă pe care statul membru respectiv a acceptat-o în mod expres;
-un document oficial privind naşterea, faptul că o persoană este în viaţă, decesul, căsătoria (inclusiv capacitatea de căsătorie şi starea civilă), parteneriatul înregistrat (inclusiv capacitatea de a încheia un parteneriat înregistrat şi statutul de parteneriat înregistrat), domiciliul şi/sau reşedinţa sau absenţa cazierului judiciar este însoţit, în conformitate cu condiţiile stabilite în prezentul regulament, de un formular standard multilingv, cu condiţia ca autoritatea căreia i se prezintă documentul oficial să considere că informaţiile incluse în formularul standard multilingv sunt suficiente pentru prelucrarea documentului oficial.

O noutate legislativă este faptul că Regulamentul a introdus formularele standard multilingve, care pot fi atașate documentelor pentru a evita necesitatea traducerii acestora.

De principiu, documentele oficiale, precum actele de stare civilă, nu vor mai trebui traduse pentru a fi folosite în alte state UE, fiind suficient să cerem autorității emitente (statului român) să ne dea un formular standard multilingv pe care să-l atașăm acelui document oficial. În celălalt stat UE în care folosim documentul oficial emis în România nu ni se va mai cere o traducere autorizată decât în mod excepțional, pentru că, de principiu, formularul atașat va fi suficient.