Banca Centrală Europeană a decis să nu modifice dobânzile


Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să nu modifice dobânzile şi să menţină politica monetară ultrarelaxată, promiţând că va păstra actualul nivel record scăzut al costurilor de împrumut cel puţin până la sfârşitul anului, în condiţiile în care economia zonei euro se confruntă cu o încetinire semnificativă, iar războiul comercial global s-a intensificat.

Într-un comunicat de presă al BCE, instituţia precizează că, la şedinţa care a avut loc miercuri, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.

“Consiliul guvernatorilor se aşteaptă ca ratele dobânzilor să rămână la actualul nivel cel puţin până la sfârşitul lui 2019 şi, în orice caz, atât de mult timp cât va fi necesar”, pentru a se asigura că inflaţia rămâne aproape de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%, se arată în comunicatul instituţiei financiare cu sediul la Frankfurt.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro în a scăzut la 1,4% în martie, de la 1,5% luna precedentă, arată o estimare preliminară publicată recent de Oficiul European de Statistică (Eurostat), în timp ce analiştii se aşteptau ca rata inflaţiei să se menţină la 1,5% luna trecută.