Ministerul Transporturilor doreşte deblocarea marilor lucrări de infrastructură!


Ministrul Transporturilor a declarat că la nivelul ministerului pe care îl reprezintă a fost iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se doreşte rezolvarea problemei contestaţiilor, care blochează marile lucrări de infrastructură din România.

“Săptămâna trecută am iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă, prin care venim să rezolvăm problema contestaţiilor, astfel încât, după cele 30 de zile de deliberare la CNSC, când avem o hotărâre, să putem semna contractul şi să lăsăm mai departe contestatarii de meserie, care vor să blocheze proiectele, să se ducă în instanţă, dar noi să finalizăm proiectele. Nu se mai poate să aşteptăm tot timpul, după tot fel de contestaţii. Am vorbit şi cu domnul ministru Toader, aştept punctul de vedere şi de la Ministerul de Justiţie pe această ordonanţă. Sper ca în două săptămâni să fie în Guvern şi nu o să mai avem probleme cu niciun contestatar. Ei pot să îşi facă treaba lor, să blocheze, noi mergem mai departe cu proiectele, fiindcă sunt nenumărate proiecte mari de infrastructură, care au fost licitate în 2015 şi a trebui să aşteptăm doi ani şi jumătate hotărârea instanţei ca să putem să începem contractul de proiectare şi execuţie. Aşa ceva e inadmisibil”, a declarat ministru.

Ministrul Transporturilor a precizat că în această ordonanţă de urgenţă au fost introduse şi amendamente din partea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), în sensul stabilirii unor termene privind procedurile de licitaţie.