Recalcularea pensiilor pentru grupele I și II de muncă continuă!


Vești importante pentru toți românii care au lucrat în unele grupe de muncă.

Este vorba despre mii de români care s-au încadrat în grupele I și II de muncă, mai exact, ne referim la angajaţi din minerit, siderurgie, construcţii, căi ferate şi alte domenii.

Recalcularea pensiilor a început de la 1 octombrie și va fi finalizată pe 30 septembrie 2019.

Fostul ministru al Muncii a explicat cum vor crește aceste pensii.

”Vă dau un exemplu la mineri: până acum se împărţea la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, acum la 20, ceea ce duce la o creştere a pensiei cu o treime. Şi alţi beneficiari ai Legii 221 sunt cei care au ieşit la pensie pe Legea 163, ulterior datei de 1 ianuarie 2011, care au lucrat în condiţii speciale: furnaliştii, siderurgiştii, cei de la Metrorex. Se împarte la fel, la 25, în loc de 35. Asta înseamnă o majorare de pensie la stabilirea dreptului. Creşterea va fi tot cu o treime. Peste 100 de mii de persoane sunt vizate de această modificare la legea pensiilor. Impactul e calculat la 1,3 mld lei”, a spus ministrul.