Amnistia fiscală ar putea fi adoptată luna viitoare


Guvernul nu renunță la celebra „amnistie fiscală”. Mnistrul Finanţelor a declarat că aceasta va fi adoptată luna viitoare.

Inițial, de această aministie ar fi urmat să beneficieze companiile de stat, dar Și cele private, care nu au intrat în insolvenţă.

Nu se vor șterge datoriile așa cum s-a vehiculat, ci vor fi eşalonate, fără dobânzi sau penalităţi.

„Amnistia…i-am spus restructurare financiară. Am spus că până la final de octombrie lucrăm la Ministerul de Finanţe să facem o propunere de pachet de astfel de măsuri, pe categorii de contribuabili, cu datorii, fără datorii la stat. După aceasta, se discută la nivel de coaliţie, în Guvern şi să luăm o astfel de măsură, pentru că, repet, este moment T zero care trebuie să se întâmple. Acest pachet de măsuri face parte din acel pachet mare de măsuri pentru zona economică, că vorbim de insolvenţă, de zona asta de amnistie, sau cum îi spunem, restructurare financiară, că vorbim de alte prevederi care să sprijine mediul de afaceri, acea funcţie de mediere, nu mai poprim, nu mai blocăm, mai ales în cazul primăriilor. Statul încă, din păcate, azi vine şi popreşte şi blochează conturile unor primării. Cum, stat pe stat vine şi (popreşte n.r.)? Nu merge. Este un pachet foarte atractiv care va ataca, în sensul bun, toate categoriile din economie (la stat şi la privat n.r), un tratament egal”, declară ministrul.

,