Ar putea fi convocat un referendum odată cu alegerile europarlamentare!


Preşedintele a declarat marţi că este ”aproape hotărât” să convoace referendum naţional pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare.

“Lucrăm deja intens la asta, analizăm datele, variantele, partea legală. Eu sunt aproape hotărât să convoc referendum pentru data de 26 mai, când avem alegeri europarlamentare. Lăsaţi-mi o marjă, care se datorează nevoii unei analize aprofundate, unei discuţii aprofundate, fiindcă nu vreau să fac eu un referendum pentru ceva anume, dacă fac referendum atunci vreau să am parteneri nu numai partidele, probabil mai mult din Opoziţie, societatea civilă, românii care doresc să dea un semnal clar şi pentru asta pot să vă spun că, de o săptămână încoace, lucrăm foarte intens. I-am rugat pe cei din echipa mea să îmi propună mâine – poimâine un draft de agendă, care cu siguranţă va presupune o întâlnire şi cu câţiva reprezentanţi foarte hotărâţi din societatea civilă”, a spus şeful statului, la dezbaterea “Preşedinte sau cetăţean/ om politic şi societate civilă”.