Unele alimente s-au scumpit!


Cartofii au continuat să se scumpească în februarie, preţul acestora urcând cu 9,98% faţă de ianuarie şi cu 21% faţă de decembrie 2018, acestea fiind cele mai mari creşteri de preţ în rândul produselor alimentare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Pe de altă parte, ouăle s-au ieftinit cel mai mult în februarie, preţul scăzând cu 1,66% faţă de ianuarie şi cu 0,24% faţă de decembrie 2018.

În ansamblu, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 1,27% în februarie faţă de luna precedentă şi cu 2,59% faţă de ultima lună a anului trecut.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, în februarie cel mai mult s-au scumpit combustibilii, cu 2,01% faţă de ianuarie şi cu 2,66% faţă de decembrie 2018, în timp ce încălţămintea din piele s-a ieftinit, preţurile scăzând cu 0,12% atât comparativ cu luna precedentă cât şi cu luna decembrie a anului trecut.