Curăţenia străzilor şi a spaţiilor verzi din oraşe este o prioritate!


Autoritățile au recurs la măsuri dure pentru a păstra curățenia orașului. Mai multe persoane au fost amendate cu 2.000 de lei pentru că au aruncat gunoaie pe străzi.

Sancţiunile au fost date în cadrul unor acţiuni demarate de mai multă vreme în Râmnicu Vâlcea pentru păstrarea curăţeniei străzilor şi spaţiilor verzi din oraş, printre cei care s-au ales cu amenzi fiind şi doi proprietari de animale de companie care au refuzat să strângă dejecţiile fiziologice ale animalelor de pe domeniul public. Amenda în cazul acestor persoane a fost de câte 200 de lei.