Ministerul Finanţelor Publice a respins ofertele băncilor în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de obligaţiuni


Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a respins toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de obligaţiuni de stat pe 151 de luni, prin care intenţiona să atragă 200 de milioane de lei.

Băncile participante la licitaţie au transmis oferte în valoare totală de 290,3 milioane de lei.

MFP a planificat, în februarie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 1,9 miliarde de lei, din care 400 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 1,5 miliarde de lei prin redeschiderea unor emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 225 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.