Începând cu 1 martie se pot depune cererile unice de plată la APIA!


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează, vineri, 1 martie, campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2019, ultima zi de depunere fiind 15 mai, a anunţat, luni, instituţia.

Cererile unice de plată se depun la centrele judeţene APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 de hectare de teren agricol şi la centrele locale APIA în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare de teren agricol, informează APIA într-un comunicat.

Fermierii vor depune o singură cerere, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Potrivit sursei citate, arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul sau animalele arendate, concesionate, închiriate şi/sau împrumutate spre folosinţă.