ICCJ. Cererea de intervenţie


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că noțiunea de „parte” de la art. 64 alin. 4 C. proc. civ. (Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă) trebuie înţeleasă ca vizând persoana care a formulat cererea de intervenţie principală sau accesorie, iar nu părţile iniţiale ale dosarului. Așadar, în cazul respingerii de către instanța de apel a cererii de intervenție accesorie în interesul apelantului, calitate procesuală activă în condițiilor atacării cu recurs a încheierii de respingere a cererii de intervenție are intervenientul accesoriu, iar nu partea în interesul căreia s-a făcut cererea.

În speță, împrejurarea că reclamantul sau pârâtul în favoarea căruia s-a formulat cererea de intervenţie are interes să exercite calea de atac împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie, pentru a obţine ca terţul să participe la proces, nu este de natură să acopere condiţia legitimării procesuale în exercitarea căii de atac, întrucât calitatea procesuală în calea de atac presupune existenţa unei identităţi între titularul dreptului dedus judecăţii – cel care a formulat cererea de intervenţie respinsă ca inadmisibilă – şi cel care exercită calea de atac.

(Decizia nr. 372 din 8 februarie 2018, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)