Categories
Economie Ştiri

Persoanele fizice care deţin titluri de stat în Programul Tezaur le vor putea răscumpăra

Persoanele fizice care deţin titluri de stat în Programul Tezaur le vor putea răscumpăra sau vor putea transfera dreptul de proprietate al acestora către un alt investitor, tot persoană fizică, înainte de scadenţă, după ce Ministerul Finanţelor Publice a modificat Ordinul nr. 3139/2017 privind aprobarea emiterii de titluri de stat destinate populaţiei în cadrul Programului Tezaur.

Potrivit instituţiei, modificarea este valabilă pentru toate emisiunile de titluri de stat destinate populaţiei din cadrul programului Tezaur, pentru subscrierile realizate prin intermediul Trezoreriei Statului.

“Răscumpărarea anticipată poate fi efectuată doar pentru suma integrală a unui formular de subscriere şi numai la unitatea trezoreriei la care a fost realizată. Aceasta va fi făcută la valoarea nominală, din care se vor deduce toate dobânzile achitate până la acel moment pentru titlurile de stat răscumpărate. Plata titlurilor de stat pentru care s-a solicitat răscumpărarea anticipată va fi făcută până la data de 20 a lunii următoare depunerii cererii de răscumpărare anticipată, în contul de subscriere al investitorului”, precizează Ministerul Finanţelor.