Categories
Autorităţi şi instituţii publice Comunicaţii Economie Ştiri

A avut loc prima întrunire a Consiliului Consultativ „România Digitală”

La sediul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) prima întrunire a Consiliului Consultativ „România Digitală”, organizat și coordonat de MCSI și beneficiind de participarea reprezentanților altor ministere, a mediului academic, precum și a numeroase asociații și structuri ale industriei de profil care își propun dezvoltarea societății informaționale în România, potrivit unui comunicat.

Întâlnirea a fost deschisă de ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale,  Alexandru Petrescu, și a vizat lansarea într-un cadru organizat și cu largă reprezentativitate a dezbaterilor pe tema politicilor publice, inițiativelor și proiectelor care pot susține în mod activ dezvoltarea sectorului comunicațiilor în România.

Consiliul Consultativ „România Digitală” își propune constituirea unui organism care cumulează expertiza relevantă în domeniul digitalizării economiei, dezvoltării comunicațiilor electronice și serviciilor poștale precum și creșterii incluziunii sociale și participării economice prin intermediul tehnologiei în România.

Activitatea Consiliului Consultativ „România Digitală” va continua în mod susținut în perioada următoare prin configurarea de grupuri tematice pe subiecte relevante ecosistemului digital românesc, având un impact semnificativ asupra mediului economic și tehnologic.