Categories
Economie Ştiri

Ministerul Finanţelor Publice a planificat în februarie 2019 împrumuturi de la băncile comerciale

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în februarie 2019 împrumuturi de la băncile comerciale de 1,9 miliarde de lei, din care 400 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 1,5 miliarde de lei prin redeschiderea unor emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 225 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Faţă de luna ianuarie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mici cu un miliard de lei. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectelor de emisiune, MFP are în program o licitaţie, în data de 14 februarie, pentru certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 400 de milioane de lei, pe o perioadă de 336 de zile.

De asemenea, Finanţele anunţă redeschiderea a şase emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 1,5 miliarde de lei, care vor fi urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (225 milioane de lei în total).