Guvernul a aprobat un contingent de 20.000 de lucrători extracomunitari


Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un contingent de 20.000 de lucrători extracomunitari, nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în 2019, în creştere cu 5.000 faţă de anul trecut, informează un comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS).  

“Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, proiectul de Hotărâre privind stabilirea contingentului de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2019, în creştere faţă de anul trecut. Documentul stabileşte, pentru anul 2019, un contingent de 20.000 de lucrători nou – admişi pe piaţa forţei de muncă din România, cu 5.000 mai mulţi faţă de anul 2018, având în vedere că anul trecut Guvernul a fost nevoit să suplimenteze cu 8.000 contingentul de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România. Măsura de suplimentare a contingentului aprobat iniţial anul trecut a fost adoptată după ce s-a înregistrat o creştere cu peste 50% a numărului de avize de muncă eliberate”, se spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, decizia privind stabilirea contingentului din acest an la 20.000 de lucrători nou-admişi a fost luată având în vedere potenţialul de dezvoltare economică a României, necesitatea de a asigura forţa de muncă cerută în unele sectoare de activitate sau meserii, care nu poate fi acoperită de lucrătorii români, dar şi pentru a preveni situaţiile în care străinii lucrează în România fără forme legale.

,