ICCJ. Temeiul de drept al acţiunii în revendicare


Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că acțiunile în revendicare formulate de persoanele interesate după intrarea în vigoare a legii speciale de reparație în domeniul restituirii bunurilor dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, respectiv Legea nr. 10/2001, se vor soluționa în raport de această reglementare și de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, și nu în raport de art. 480 C. civ. de la 1864 sau Legea nr. 213/1998, care a reprezentat dreptul comun în materie. 

În speță, imobilul în litigiu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, aspect necontestat de niciuna dintre părți, astfel că reclamanta avea obligația să apeleze la dispozițiile legii speciale în scopul redobândirii bunului sau obținerii unor juste despăgubiri, după caz.

(Decizia nr. 71 din 18 ianuarie 2018, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)