Inspecţia Muncii a desfăşurat controale în sectorul construcţii!


Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit la suma de 3.000 lei lunar, este aplicabil tuturor salariatilor angajatorilor care desfăşoară activităţi în anumite domenii de activitate din sectorul construcţii, a informat Inspecția Muncii.

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 7-11 ianuarie acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 212.607 de euro, adică 995.001 de lei. Au fost depistate 44 persoane care lucrau fără forme legale, dintre acestea 30 erau din judeţul Argeş, 18 din judeţul Arad şi 14 din Bihor.

”Inspectorii de muncă vor controla aplicarea corectă a acestor prevederi şi, în cazul nerespectării obligaţiei legale de garantare în plată a salariului minim brut pe ţară în aceste domenii de activitate, se vor aplica prevederile art. 260 alin.(1) lit.a) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicat cu modificările şi completările ulterioare, amenda contravenţională fiind de la 300 lei la 2.000 lei.