Legea educaţiei naţionale a fost modificată!


În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 28 din data de 10 ianuarie 2019, a fost publicată Legea nr. 19/2019 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 87/2018 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.

Ordonanța de urgență nr. 87/2018 a fost aprobată cu următoarea modificare:

– La articolul I din Ordonanță, înaintea punctului 1 se introduce un nou punct, care introduce alin. (10) la art. din Legea educației naționale cu următorul cuprins: După acordarea titlului de doctor, în termen de maximum 180 de zile, IOSUD are obligația transmiterii către Biblioteca Națională a României a unui exemplar tipărit al tezei de doctorat și al anexelor acesteia, conform Legii nr. 111/1995 privind Depozitul legal de documente, republicată, exemplar destinat Fondului intangibil, precum și a unui exemplar digital al acestora, pe suport electronic, destinat consultării la cerere, la sediul Bibliotecii Naționale a României, de către orice persoană interesată, în condițiile respectării reglementărilor legale în vigoare.