CCR a admis sesizarea privind conflictul dintre Parlament şi Ministerul Public


CCR a luat o decizie referitoare la posibila existență a unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public și Parlament, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 și 2016. Hotarârea judecătorilor Curţii vine după ce aceştia au amânat în mai multe rânduri pronunţarea asupra acestui conflict cu care au fost sesizaţi.

CCR a admis sesizarea Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor, au declarat surse juridice.

Decizia judecătorilor Curţii vine după ce aceştia au amânat în mai multe rânduri pronunţarea asupra acestui conflict cu care au fost sesizaţi.