Declaraţia unică privind impozitul pe venit va fi modificată! Ce prevede proiectul de ordin?


ANAF pregătește o modificare de ultimă oră, de care orice român trebuie să știe. Proiectul de ordin a fost publicat spre dezbatere publică pe site-ul instituției.

ANAF pregăteşte schimbarea „declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”. Începând cu 2018, stabilirea impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale este realizată de contribuabili, prin autoimpunere, astfel încât este necesară modificarea formularului.

Care sunt cele mai importante modificări?

– includerea rubricilor necesare stabilirii de către contribuabili a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2018;

– includerea unei secţiuni pentru declararea impozitului pe veniturile din jocuri de noroc ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker, realizate în perioada 1 ianuarie – 22 martie 2018, inclusiv.

– modificarea secţiunii privind destinaţia unei sume din impozitul datorat pe venitul net/câştigul net anual impozabil, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private, întrucât prin

– includerea unei secţiuni în vederea stabilirii venitului net anual impozabil şi a impozitului datorat pentru anul 2018, în cazul veniturilor din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală, impuse în sistem real, potrivit art.118 din Codul fiscal.

– includerea unei secţiuni care să sprijine contribuabilii la stabilirea sumei de plată.

Declaraţia trebuie depusă până la data de 15 martie 2019, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.