Categories
Activităţi industriale Economie Ştiri

A fost majorat plafonul maxim de venituri până la care se acordă ajutorul de încălzire

Controversata Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare vine și cu vești bune pentru persoanele care pot beneficia de ajutor de încălzire de la începutul acestui an.

Executivul a majorat de la 1 ianuarie plafonul maxim de venituri până la care se acordă ajutorul de încălzire, astfel că va creşte atât numărul de persoane care vor beneficia de ajutor de încălzire şi, în plus, valoarea sprijinului acordat a fost modificat pentru anumite sisteme de încălzire a locuinţei.

În prezent, persoanele care pot cere ajutor de încălzire sunt acelea care au venituri de până în 750 de lei, faţă de 615 lei cât era până acum.

Aici intră românii care folosesc gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi sau petrolieri (lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri) pentru încălzirea locuinţei.

În plus, se modifică suma primită de persoanele care solicită ajutor pentru încălzire în funcţie de combustibilul folosit. Astfel, valoarea sprijinului pe care îl primeşte familia sau persoana cu un venit net mediu lunar pe membru de familie între 540,1 şi 750 de lei este de 20 de lei, atunci când încălzirea este cu gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi sau petrolieri.