Schimbările din transportul feroviar au atras critici!


Liderul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, consideră că circulaţia feroviară este în periol dacă trenurile de marfă sunt conduse doar de către un mecanic de locomotivă, aşa cum prevede un nou ordin de ministru. Până acum, era obligatoriu ca trenurile să fie conduse de mecanicul de locomotivă, alături de mecanicul ajutor de locomotivă.

“Ordinul (privind aprobarea Normelor specifice pentru deservirea trenurilor de marfă de către un singur agent – mecanicul de locomotivă – n. r.) reprezintă un atentat la siguranţa circulaţiei, o altă mizerie a ministrului pe ultima sută de metri. La ora actuală, trenurile de marfă circulă în regim simplificat, în sensul că sunt doi agenţi: mecanicul, plus încă un alt agent, care poate fi mecanicul ajutor, un şef de tren sau un alt agent care poate îndeplini şi funcţia de şef de tren. După apariţia acestui ordin, fiecare operator decide şi poate să lase un singur om, adică numai mecanicul de locomotivă, iar noi nu suntem pregătiţi. Nu suntem pregătiţi din mai multe puncte de vedere: din punct de vedere al materialului rulant, care este foarte învechit, şi din punct de vedere al dotărilor nu am făcut nimic ca să putem lăsa un singur om pe locomotivă, în sensul că nu am venit cu instalaţii suplimentare care să suplinească al doilea om în cazul în care mecanicul devine inapt în conducerea trenului sau eu ştiu ce se întâmplă cu el să poată fi oprit trenul automat”, a explicat acesta.

,