Ministerul Finanţelor Publice a apelat la un nou împrumut!


Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 246 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 87 de luni, la un randament mediu de 4,51% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de joi a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 333 de milioane de lei.

Astăzi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit joi.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat în ianuarie 2019 împrumuturi de la băncile comerciale de 3,26 miliarde de lei, din care 2,9 miliarde de lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 360 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

,