Retrospectiva lunii decembrie 2018!


Cum vor fi utilizate datele despre clienții companiilor aeriene, în combaterea infracțiunilor? – elaborat de Tomi Tohăneanu
Un binecunoscut proverb autohton spune că „paza bună trece primejdia rea”. Acum, în era globalizării, când legăturile dintre diferitele…

CJUE – Cauza Mensing vs. Hamm. Dreptul de deducere a taxei achitate în amonte – elaborat de Bianca Rusu
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară privitoare la interpretarea…

CCR a admis sesizarea privind conflictul de natură constituțională dintre Parlament şi ICCJ – elaborat de Diana Jitaru
Potrivit ştirilor juridice, Curtea Constituţională a fost sesizată să se pronunţe asupra conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României…

Normă privind aderarea participanților la fondurile de pensii facultative – elaborat de Bianca Rusu
Persoanele care-și doresc un grad de stabilitate financiară mai ridicat atunci când ies la pensie, pot opta pentru o pensie facultativă…

Copiii vor primi o primă de stat anuală în valoare de 600 lei începând cu anul viitor! – elaborat de Diana Jitaru
Îmbunătăţirea ocupării şi a nivelului de educaţie a tinerilor reprezintă priorităţi şi direcţii de acţiune de maximă importanţă şi urgenţă, fiind solicitate şi de Uniunea Europeană prin recomandările specifice…

Termenul de contestare a deciziei de concediere – dilemă juridică – elaborat de Bianca Rusu
Încetarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului are loc prin concediere. Fie că este vorba despre o concediere din motive care țin de persoana angajatului…

Indemnizaţia acordată veteranilor de război a fost majorată semnificativ! – elaborat de Diana Jitaru
Invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război li se acordă o indemnizaţie prevăzută de lege. Potrivit ştirilor juridice cuantumul acestei indemnizaţii se modifică având în vedere preţurile actualizate…

Noi reglementări în privința normativelor de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice – elaborat de Diana Jitaru
Fondul pentru mediu este un instrument economico – financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului …

ICCJ. Sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii” – elaborat de Diana Jitaru
Modificările şi completările aduse Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice au adus în practica judiciară probleme de interpretare şi aplicare…

Împăcarea în procesul penal – studiu de caz – elaborat de Bianca Rusu
Împăcarea constituie înțelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă și suspect/inculpat cu scopul…

Ce prevede Legea privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului? – elaborat de Diana Jitaru
Evaluarea impactului asupra mediului a proiectelor publice şi private care pot avea efecte semnificative asupra mediului şi este reglementată prin Legea nr. 292/2018 publicată în Monitorul Oficial nr.1043/2018…

Obiecție de neconstituționalitate admisă de Curtea Constituțională  – elaborat de Bianca Rusu
În Monitorul Oficial nr. 1045/2018 a fost publicată Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018 a Curții Constituționale, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153…

De la 1 ianuarie 2019 salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 2.080 lei! – elaborat de Diana Jitaru
După ample discuţii asupra salariului minim pe economie, în cele din urmă guvernanţii s-au hotărât asupra majorării cuantumului şi a modului de acordare a acestuia…

A fost înfiinţat Registrul Național de Publicitate Mobiliară! – elaborat de Diana Jitaru
Potrivit ultimelor noutăţi legislative în Monitorul Oficial al României nr. 1040/2018, a fost publicată Legea nr. 297/2018 privind Registrul Național de Publicitate Mobiliară…

Concediul medical și stagiul de cotizare – aspecte de interes pentru angajatori – elaborat de Bianca Rusu
Concediul medical reprezintă o prerogativă recunoscută angajaților și o obligație pusă în sarcina angajatorilor prin lege…

Controlul numerarului care tranzitează Uniunea Europeană – elaborat de Bianca Rusu
Piața internă a fost întotdeauna „copilul cel mai drag” al Uniunii Europene. Acest aspect se traduce în credința că dezideratul liberei circulații a persoanelor, mărfurilor…

A fost admis un recurs în interesul legii referitor la obligaţia declărării adunărilor publice – elaborat de Diana Jitaru
În Monitorul Oficial al României nr. 1055/2018, a fost publicată Decizia nr. 19/2018 privind examinarea sesizării formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel București având ca obiect …

Ordin privind anularea obligațiilor de plată – elaborat de Bianca Rusu
Prin Ordinul președintelui ANAF cu nr. 2846/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 1032/2018, a fost reglementată procedura de anulare a obligațiilor de plată…

În domeniul fondurilor europene nerambursabile au fost aduse unele modificări! – elaborat de Diana Jitaru
Necesitatea adoptării de urgenţă a unor măsuri pentru optimizarea fluxurilor financiare din cadrul programelor operaţionale finanţate…

Start-up Nation – un proiect întârziat, aparent funcțional – elaborat de Bianca Rusu
Start-up Nation este un program de încurajare și stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii…

Procedura de înregistrare a unei mărci la nivelul UE pe înțelesul tuturor – elaborat de Bianca Rusu
Odată cu liberalizarea circulației mărfurilor și serviciilor la nivelul Uniunii Europene, s-a dezvoltat și ambiția firească a societăților, a profesioniștilor…

Ce aduce nou proiectul de modificare a Legii privind protecţia drepturilor copilului? – elaborat de Diana Jitaru
Un proiect de lege privind modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului se află în dezbatere publică…

Controale ale Inspecției Muncii pentru anul 2019 – bune practici – elaborat de Bianca Rusu
Hotărârea de Guvern nr. 488/2017 reglementează și modifică atribuțiile pe care le are Inspecția Muncii…

Scutirea de la impozit a persoanelor cu handicap – elaborat de Bianca Rusu
Încurajarea măsurilor de protecție și sprijinire a persoanelor cu handicap ar trebui să fie întotdeauna o prioritate a agendei legislative…

Taxa pe lăcomie – o inițiativă periculoasă pentru economie – elaborat de Bianca Rusu
Ministerul Finanțelor Publice a făcut publică intenția de a întocmi un proiect de Ordonanță de urgență privind introducerea unor reglementări fiscale noi de la 1 ianuarie 2019…

Codul de procedură civilă a fost modificat și completat…din nou. Care sunt noutățile? – elaborat de Tomi Tohaneanu
Întrucât ne aflăm într-un moment cât se poate de potrivit pentru întocmirea bilanțurilor de tot soiul, să observăm că 2018 a fost un an destul de „productiv” în domeniul legislativ…

Ce valoare poate avea tichetul de masă? – elaborat de Diana Jitaru
Tichetele de masă, un beneficiu extrasalarial existent în peste 40 de țări, inclusiv în aproape toate țările membre ale Uniunii Europene, există în România din anul 1999.

Legislaţie utilă: