Din septembrie 2019 pensiile minime vor creşte cu 10%!


Potrivit noii Legi a pensiilor, cei care au pensii mici vor primi o indemnizaţie socială. Momentan, pensiile vor rămâne la acelaşi nivel, dar anul viitor acestea vor creşte.

Astfel, din septembrie 2019, pensiile minime vor creşte cu 10%. Potrivit proiectului, aceasta va creşte de la 640 lei, la 704 lei.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale pentru pensionari, pot beneficia de “indemnizaţia socială pentru pensionari, pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari”.

,