Taxa pe lăcomie – o inițiativă periculoasă pentru economie


Ministerul Finanțelor Publice a făcut publică intenția de a întocmi un proiect de Ordonanță de urgență privind introducerea unor reglementări fiscale noi de la 1 ianuarie 2019.

Extrem de controversat, proiectul își propune adoptarea unor măsuri financiare începând cu anul ce urmează, în materia pilonului II de pensie, a Fondului pentru dezvoltare și Investiții, taxei de poluare, taxei aplicate pentru jocuri de noroc și altele asemenea.

De departe, cea care a stârnit cele mai multe rumori este taxa pe lăcomie sau mecanismul perfect de transferare a costurilor către clienți, care se poate dovedi a fi o inițiativă nocivă pentru economia națională.

Ce este taxa pe lăcomie?

Taxa pe lăcomie este o taxă pe activele băncilor și a IFN-urilor, printre altele, în situația în care ROBOR depășește 1,5% la trei sau șase luni.

Băncile și IFN-urile vor calcula, declara și plăti taxa pe lăcomie, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează.

Media trimestrială ROBOR se calculează la 3 și la 6 luni; calculul se face în baza regulilor privind stabilirea ratelor de referință ROBID și ROBOR, stabilite de Banca Națională a României, cu respectarea prevederilor OUG nr. 99/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 1027/2006.

Cotele de taxare

Cotele taxei pe lăcomie se vor diferenția în funcţie de nivelul de depășire a pragului de referinţă (de 1.5%), după cum urmează:

a) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este până la 0,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,2%;
b) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 0, 51 – 1 punct procentual, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,4%;
c) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,01 – 1,5 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,6%;
d) dacă media trimestrială a ratelor ROBOR este între 1,51 – 2,0 puncte procentuale, inclusiv, peste pragul de referinţă, cota este de 0,9%.

La un calcul rudimentar, cota de 0,9% este cota de taxare care ar trebui să se aplice în momentul de față, dat fiind faptul că, potrivit datelor BNR, media pe ultimele 3 luni a ROBOR a fost de 3,18, iar pe ultimele 6 luni, de 3,30.

Dacă media trimestrială ROBOR depășește 2 puncte procentuale peste pragul de referință, cota taxei pe lăcomie de 0,9 % se majorează progresiv cu câte 0,3 puncte procentuale la fiecare depășire cu câte 0,5 puncte procentuale, inclusiv, a pragului de referință majorat cu 2 puncte procentuale.

Bineînțeles, taxarea ar urma să se aplice diferențiat în funcție de jocul profit – pierdere. Ceea ce nu s-a clarificat este situația băncilor care înregistrează pierderi, a băncilor de stat și nici în ce măsură va fi afectată de aceste reglementări Banca Națională a României.

Efecte deja resimțite pe piață

Potrivit știrilor juridice, efectele prezentării făcute de Ministrul Finanțelor s-au resimțit puternic la nivelul bursei. Pe 19 decembrie, la doar o zi de la dezvăluirea noului proiect în curs de pregătire, indicii bursieri s-au prăbușit, iar costurile de finanțare ale statului au crescut. Scăderea medie a fost de 11%.

Influența asupra economiei și destinatarii adevărați ai taxei

Pentru bănci, taxa pe lăcomie înseamnă scăderea sau chiar înjumătățirea profitului. De-a lungul timpului, băncile nu au dovedit o flexibilitate deosebită în gestionarea unor astfel de situații, atitudinea fiind, de obicei, una conservatoare. Cu siguranță, o astfel de taxă și perspectiva unui profit în scădere vor determina o astfel de atitudine și reducerea volumelor de credite acordate. Reducerea creditelor va influența negativ producția economică și consumul intern.

Pentru băncile din România care, în marea lor majoritate, sunt deținute de societăți bancare cu sedii în afara țării, există riscul accentuat ca societățile-mamă să investească mai puțin în aceste filiale.

În același timp, impactul major al unei astfel de Ordonanțe s-ar răsfrânge, de fapt, asupra consumatorului. Dificultatea costurilor este, în general, suportată de acesta. Cu cât este mai împovărătoare taxa aplicată băncilor, cu atât acestea vor fi mai motivate să identifice modalități de transferare a acesteia, indirect, către clienți, prin costuri ridicate ale creditelor și dobânzi reduse.

Cauza falsă a inițiativei legislative

Dacă executivul este în căutarea unui mecanism de control financiar asupra băncilor, cu siguranță că a greșit modalitatea de a o face și cauza de la care pleacă. ROBOR, astfel cum menționează și specialiștii bancari, nu poate să reprezinte un criteriu de taxare. Este dobânda medie la care băncile se împrumută între ele și nu este stabilită arbitrar de către societățile bancare. ROBOR este puternic influențat de inflație și de politica legislativă, fiind, astfel, imputabil întregii țări.

Așadar, o astfel de taxare s-ar reflecta asupra întregii populații și nu într-un mod pozitiv. Ideal ar fi ca un astfel de proiect să nu fie aprobat.