Ministerul Finanțelor Publice a lansat a treia emisiune de titluri de stat către populație


Ministerul Finanțelor Publice a lansat a treia emisiune de titluri de stat către populație, cu o dobândă foarte avantajoasă de 4,5% pe an și maturitate de 2 ani. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.

Având în vedere interesul crescut al investitorilor, MFP prelungeşte cu încă o săptămână perioada de subscriere, iar titlurile de stat pot fi achiziţionate de la Unităţile operative ale Trezoreriei Statului şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, astfel:

–    până pe 21 decembrie 2018 de la unităţile Trezoreriei Statului;

–    până pe 20 decembrie 2018 prin reţeaua de oficii poştale din mediul urban şi 19 decembrie prin reţeaua oficiilor poştale din mediul rural.

După încheierea perioadei de subscriere, MFP va organiza o tombolă prin care 1000 de investitori ai acestei emisiuni de titluri de stat vor fi selectaţi pentru a primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câştigătorilor. Suma minimă investită pentru a participa la tombolă este de 500 lei.