Proiectul de modificare a Legii dării în plată a trecut de Comisia de Buget


Proiectul de modificare a Legii 77/2016 a dării în plată a trecut de Comisia de Buget, Finanţe, Bănci din Senat cu majoritatea amendamentelor propuse. Toate cele trei amendamente privind considerearea impreviziunii – deprecierea cursului de schimb cu minimum 20%, a valorii imobilului cu 50% faţă de momentul cumpărării şi majorarea gradului de îndatorare din total venituri al clientului – au fost aprobate de Comisie.

“Comisia a acceptat totuşi şi unul dintre amendamentele propuse de bănci: termenul de convocare la notar a debitorului care a notificat banca despre intenţia de a da în plată imobilul aflat în garanţie nu poate avea loc mai devreme de a 30 zi de la notificare, dar nici mai târziu de a 90-a zi, de la depunerea acesteia. De asemenea, neprezentarea debitorului la notar în ziua solicitată de bancă este echivalentă cu renunţarea la intenţia de dare în plată a imobilului respectiv”, subliniză iniţiatorul.