Legea educaţiei naţionale a suferit unele modificări!


În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1028 din data de 3 decembrie 2018, a fost publicată Legea nr. 289/2018 pentru modificarea art. 11 din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Art. 11 urmează să aibă următorul conținut:
(1) Guvernul sprijină învățământul în limba română în țările în care trăiesc cetățeni de etnie română, cetățeni români cu domiciliul în acele state sau minorități vorbitoare de limbă română, oricare ar fi denumirea acestora, cu respectarea legislației statului respectiv. De asemenea, Guvernul poate sprijini înființarea de unități școlare, cu predare în limba română, în conformitate cu legislația statului respectiv.
(2) Ministerul Educației Naționale poate organiza, anual, un examen de bacalaureat pentru românii de pretutindeni. Absolvenții de liceu care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) pot să fie înscriși la examenul de bacalaureat în România.
(3) Lista probelor, conținutul programelor, calendarul, metodologia, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului se stabilesc de Ministerul Educației Naționale, printr-o metodologie specifică.
(4) Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Institutul Limbii Române, poate organiza unități de învățământ cu predare în limba română pe lângă oficiile diplomatice și instituțiile culturale ale României în străinătate, poate susține lectorate în universități din străinătate, precum și cursuri de limbă, cultură și civilizație românească.