România ar putea intra în spaţiul Schengen în curând!


România ar putea intra în spaţiul Schengen înainte de a-mi termina mandatul, a declarat preşedintele Comisiei Europene.

Acesta a mai declarat că Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene (UE) vine cu multe atribuţii şi este convins că România va reuşi să gestioneze urmările Brexitului. 

“Fără România, UE nu ar fi completă. Astăzi e completă pentru că după decenii de separare artificială, astăzi face parte din familia europeană şi este ancorată pentru totdeauna în această familie. Preşedinţia României are loc într-un moment crucial al devenirii europene. Pe 29 martie Regatul Unit va părăsi UE, este o dată trista, însă România va şti să gestioneze urmările Brexitului în cel mai bun mod. România are în faţa atribuţii extraordinar de dificile, trebuie să cădem de acord la summitul de la Sibiu asupra liniilor de bază ale viitorului acord financiar multianual, avem încă 257 de propuneri legislative care sunt pe masa co-legiuitorilor, Preşedinţia austriacă va finaliza mai multe dosare, dar o să rămână mult de lucru pentru preşedinţia României într-o perioadă foarte scurtă”, a mai adăugat oficialul UE.