Guvernul francez suspendă majorarea taxelor la carburanţi


Premierul francez a anunţat suspendarea, pentru şase luni, a trei măsuri fiscale care urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie 2019, printre care se regăsea şi o taxă pe carburanţi care s-a aflat la originea protestelor “vestelor galbene”.

Chiar dacă statul trebuie să rămână puternic şi ferm el este mai întâi de toate garantul păcii publice. Stabilirea direcţiei şi păstrarea ei este o necesitate pentru a guverna Franţa dar nicio taxă nu merită să pună în pericol unitatea naţiunii” a declarat şeful guvernului francez, la trei zile după ce la Paris au avut loc ciocniri violente între scutieri şi protestatarii din mişcarea denumită “vestele galbene”.

În consecinţă, trei măsuri fiscale care urmau să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019, majorarea taxelor pentru benzină şi motorină, convergenţa fiscalităţii pentru motorină cu cea pentru benzină şi majorarea preţului combustibilului pentru încălzire, vor fi suspendate timp de şase luni.